Sub fațada aparent liniștită a zodiei Taur se ascunde o forță incredibilă, de neclintit, gata să facă față oricărei probleme și să-și transforme visele în realitate. Fiind al doilea semn din zodiac Taur, guvernat de Venus, este un maestru al stabilității. Într-o lume în continuă schimbare, el este ca o stâncă, mereu solid, echilibrat și ancorat în valorile fundamentale ale vieții în care crede cu atâta tărie.
Taurul este sinonim cu perseverența, iar cei născuți sub acest semn știu că drumul sigur și constant îi va duce întotdeauna departe. Au o abordare practică a lucrurilor și iubesc confortul, de aceea este greu să îi scoți din zonele lor de confort. Pentru ei, viața nu este o cursă, ci o călătorie calculată, în care fiecare pas contează și fiecare decizie este bine gândită. Sunt prieteni loiali, care vor face mereu tot ce le este în putință să creeze pentru cei din jur un mediu cât mai sigur și plăcut.
Ca orice alt semn de pământ, Taurul este puternic ancorat în realitate – pentru mulți, asta poate arăta a încăpățânare, dar pentru el contează mai mult ceea ce este tangibil. Se simte cel mai bine atunci când își poate clădi viața pe o bază solidă, iar restul persoanelor din jurul lui înțeleg asta și îl respectă. Elementul pământ îi oferă stabilitate în fața problemelor și abilitatea rară de a transforma potențialul și simple previziuni în certitudine.
Simbolizat de un taur puternic, acest semn e cunoscut pentru forța și determinarea sa. În mitologie, acesta a fost întotdeauna un protector al fertilității. La fel ca animalul care îl reprezintă, el este capabil să îndure orice, neclintit și fidel principiilor sale. Își poartă greutățile cu demnitate, iar asta este atât puterea lui, cât și slăbiciunea.
Ca un stâlp de susținere, bărbatul horoscop Taur este o prezență statornică într-o lume în mișcare. Loialitatea este trăsătura lui cea mai de preț, iar când intră într-o relație, o face cu inima deschisă și cu intenția de a crea o fundație solidă. Deși poate părea rezervat, în interior este un om senzual. Dacă ai nevoie de cineva liniștit în situațiile importante și care știe să se distreze când e momentul potrivit, un bărbat Taur nu te va dezamăgi.
În dragoste, bărbatul Taur este un romantic subtil, care poate fi timid la început, dar pregătit să construiască o relație fiabilă. În carieră, ca în alte aspecte ale vieții sale, el preferă stabilitatea. Este dispus să muncească din greu acum pentru a-și asigura succesul pe termen lung. Cu prietenii săi este un om de încredere, iar ei știu ca le poate oferi sprijin necondiționat atunci când au nevoie.
Dacă simți că nu reușești să treci de acea barieră emoțională cu un bărbat care are Taur zodie principală, cheia pentru asta este răbdarea. Respectă-i ritmul, admiră-i hotărârea și arată-i că ești de încredere. Acești nativi au o parte mai rece la suprafață, dar sunt atrași de relațiile sincere, afecționale, cu persoane în care se pot încrede.
Femeia Taur combină grația cu o determinare rar întâlnită. Ea știe să aprecieze viața, căutând armonia în fiecare detaliu. Cu o fire practică, ea se implică total în ceea ce iubește, fie că e vorba de relații, carieră sau hobby-uri.
În dragoste, femeia Taur este grijulie ca o mamă și caută o conexiune profundă care să ajute relația să reziste în timp. La muncă, ea este mereu un exemplu pozitiv fiind mereu perseverentă, atât pe placul colegilor, cât și al șefilor. În viața de zi cu zi, ea creează în jurul ei o bulă de confort, pentru că îi place ca totul să aibă un sens și un scop.
Cu o femeie Taur, cel mai important este să fii sincer. Lucrurile autentice sunt de nelipsit, și își dorește să fie înconjurată de oameni autentici, pe care se poate baza. Dacă îți dorești să ai o relație de durată cu ea, demonstrează-i că îți poți ține promisiunile – fără asta, o vei pierde. Ea este o prietenă incredibilă, dar dacă calci strâmb, este greu să mai reintri în grațiile ei.
Compatibilitatea dintre Taur și alte semne de pământ este una naturală, aproape simbiotică. Cu Fecioara și Capricornul, el formează relații în care stabilitatea sunt la loc de cinste. Pentru că vad lumea în același mod, relațiile lor sunt solide. Atunci când Taurul se alătură Fecioarei, se formează o uniune stabilă. Ambii apreciază siguranța și sunt dispuși să muncească din greu pentru a-și construi un viitor împreună.
Între Taur și Capricorn se poate vedea clar cât de ambițioși sunt ambii parteneri, iar asta le ajută atât relația, cât și pe ei ca persoane. Capricornul, fiind la fel de ancorat în realitate, îl ajuta să realizeze ceva pe termen lung.
Semnele de apă (Rac, Scorpion și Pești) sunt mai sensibilite și profunde, exact ceea ce lipsește din viața Taurului. Cu Scorpionul are o relație plină de pasiune. Deși aceste două zodii pot părea opuse, diferențele lor se atrag,
Taurul și Racul clădesc o relație profundă, bazată pe dorința comună de confort. Amândoi simt nevoie de siguranță emoțională, iar relația lor devine locul unde o pot găsi.
În ceea ce privește relația dintre Taur și Pești, aceasta este ca o poveste frumoasă, în care visele și realitatea se împletesc într-un dans armonios.
Cu semnele de foc, relația taurilor sunt destul de provocatoare. Berbecul pare mai entuziasmat decât taurul în anumite privințe, și poate crea conflicte din cauza impulsivității. Leul și Taurul trebuie să învețe să se echilibreze reciproc și să își împartă rolurile de lideri.
Dacă lasă în urmă teama de necunoscut, Taurul poate face o relație frumoasă și cu Săgetătorul. Există un contrast evident între dorința Săgetătorului de aventură și nevoia Taurului de securitate, dar cu puțină flexibilitate, totul poate fi armonios.
Cu semnele de aer, lucrurile devin mai complicate, iar Taurul poate simți o oarecare instabilitate. Gemenii sunt plini de viață, dar schimbători, Balanța împărtășește dragostea pentru frumos, dar poate fi indecisă, iar Vărsătorul aduce un aer de libertate care poate contrasta cu nevoia sa de stabilitate.
Cei care au ascendent horoscop Taur își cunosc calitățile și se mândresc cu ele. Ei sunt oameni stabili și atractivi, iar persoanele din jurul lor observă ușor și apreciază asta la ei. Venus, planeta guvernatoare, le oferă o aură plăcută, iar dragostea lor pentru lucrurile frumoase se reflectă în modul în care trăiesc. Nu sunt persoane materialiste, ci pur și simplu apreciază frumosul și lucrurile care îi bucură vizual. În esență, acești oameni caută să aducă în viața lor echilibru și știu bine ce vor.
În horoscop Taurii își sărbătoresc ziua de naștere între 20 aprilie și 20 mai. Nu este deloc aleatoriu că această perioadă coincide cu renașterea naturii. Pentru zodia taur perioada stabilitatea și fertilitatea, valori esențiale pentru acest semn de pământ, care se întoarce neîncetat, precum natura, la ce cunoaște cel mai bine.
Pentru că este sub influența lui Venus, zeița romană a iubirii, frumuseții și fertilității, zodia horoscop taur înflorește în prezența armoniei și a frumosului. Planeta iubirii și a luxului îi oferă o afinitate naturală pentru tot ce este rafinat și plăcut simțurilor, și nu se sfiește să arate asta. Iar pentru nativii spirituali, o ședință de tarot taur poate dezvălui căi neașteptate de a aborda problemele personale și profesionale.
Smaraldul verde este un talisman puternic pentru piatra zodiei Taur, simbolizând renașterea și echilibrul. Cuartul roz, piatra norocoasă taur și a iubirii necondiționate, amplifică energiile pozitive și îi aduce pace interioară care îi poate lipsi atunci când lucrurile nu funcționează după plan.
În concluzie, Taurul se dovedește a fi un semn zodiacal stabil, care își transformă visele în realitate prini dedicare. Cu influența lui Venus, el rezonează profund cu valorile frumuseții, oferind o bază solidă pentru relații, cât și în viața personală și profesională. Această zodie ancorată în elementul pământ, este de asemenea un prieten loial. Indiferent dacă este vorba de compatibilitatea taurului cu alte semne, de tarot taur, saude trăsăturile specifice ale bărbatului și femeii Taur, viața lor este o căutare constantă a echilibrului și a siguranței. El este un protector al valorilor fundamentale și un simbol al perseverenței și al frumuseții, care își va pune mereu pata pe viața celor din jur.